marți, 15 octombrie 2019

Muzeul Oceanografic din Monaco, înconjurul lumii acvatice în 4 ore

Muzeul Oceanografic din Monaco
Muzeul Oceanografic din Monaco este unul din cele mai frumoase sanctuare dedicate vieții marine din întreaga lume pe care l-am descoperit, într-o călătorie făcută pe Coasta de Azur alături de soțul și fiul meu, într-o zi ploioasă de octombrie, în 2018, partenerii mei de încredere în aventurile prin lume.
Deși aveam în plan să cutreierăm prin Nisa, ploaia ne-a dat bătăi de cap și nu prea ne-a lăsat să facem ce programaserăm. Salvatorul situației a fost soțul meu care a venit cu ideea să vizităm Principatul Monaco, obiectiv pe care poate nu întâmplător îl zărisem înainte de plecarea noastră, în Franța pe unul din pliantele cu circuite culturale Christian Tour sub numele de  „FRANȚA – patria rafinamentului european 2020”

Ne-am stabilit ca principal obiectiv să vizităm Musée océanographique de Monaco. Fiind o mini-enciclopedie geografică umană, el a organizat rapid călătoria spre acest obiectiv. Ne-am echipat cu pelerine de ploaie, umbrele, încălțămite rezistentă la apă și am pornit spre portul industrial din Nisa, unde este și stație publică de autobuz care are ca destinație Monaco.


La o oră și jumătate, eram în fața Institutului Oceanografic nerăbdători să-i descoperim și comorile ascunse, după ce deja ne lăsase fără cuvinte priveliștea pe care o oferea imens clădire construită cu elemente arhitecturale arhitecturii neo-baroce, pe o stâncă deasupra mării. Nefiind o vizită plănuită nu mi-am imaginat că o să descopăr aici un întreg univers trecut, prezent și viitor.

Model primul
submarin inventat
Într-o vizită care a durat patru ore, am reușit să facem înconjurul lumii subacvatice și marine vizitând colecțiile speciilor de faună marină adăpostite de acest muzeu și explorând ținuturi necunoscute până la expedițiile prințului Albert I de Monaco, precum Bancul Prințesa Alice a Insulelor Azore, din Oceanul Atlanticului de Nord, descoperit de capul regal în 1896 pe un sondaj oceanografic al zonei.
La primul etaj al muzeului, am văzut lumea prin ochii carierei unui marinar care a explorat lumea și care prezintă activitatea prințului Albert I al Principatului de Monaco. Fiul meu a fost captivat de o o machetă a primului submarin construit și de un câteva costume de scafandru. S-a arătat interesat și de laboratorul de pe L'hirondelle, primul dintre iahturile de cercetare ale prințului Albert.

La etajul al doilea, am făcut o călătorie digitală și demonstativă în jurul lumii și am putut vedea istoria poluării pământului și eforturile care se fac astăzi pentru salvarea ecosistemelor. Atât adulții cât și copiii pot vederea recreate ecosisteme poluate, accentul punându-se pe suferința creată animalelor și oamenilor care trăiesc.

Ce a fost mai bun din aceast circuit al MuzeuluI Oceanografic a rămas la final. Ascuns ca o comoară prețioasă acvariul aflat la subsolul muzeului ne-a purtat într-o călătorie a ecosistemelor marine tropicale și mediteraneene. Patru mii de specii de pești colorați în cele mai surprinzătoare culori și peste 200 de familii de nevertebrate sosite parcă de pe alte planete ni s-au desfășurat în fața ochilor.

Vise de exploraori pe Mapamond

Fiul meu a fost cel mai încântat de această secțiune fiind mare pasionat de animale și în special de observarea acestora în mediul lor de viață.

A venit cu ideea ca în una din următoarele călătorii să facem ocolul Pământului și să devenim chiar noi exploratori asemeni prințului Albert I sau să călcăm pe urmele inventorului Phileas Fogg, eroul lui Jules Verne, care a făcut ocolul Pămîntului în mai puțin de 80 de zile. Mai exact în 79.

Am hotărît că noi nu ne vom grăbi să doborâm nici un record, ci doar vom încerca să facem această călătorie în jurul lumii până la aniversarea fiului meu de 18 ani. Până atunci mai sunt doar 8 ani.
Am ales pentru acest tur al Mapamondului câteva destinații pe care le găsești în mai multe circuite exotice Christian Tour: Turcia-Egipt-India-Thailanda-Australia-Peru-Mauriania-Maroc.

În timp ce fiul meu plănuia că trebuie neapărat să vadă ciudatele locuințe construite în stânci din Cappadocia și să mânânce Dürüm Kebap, eu mă gândeam deja la piramidele din Egipt bătute de soarele arzător al deșertului. Soțul meu se vedea făcând plajă și înotând în apele clare din Oceanul Indial și Golful Thailandei, iar eu cucerind Machu Picchu.

Și pentru că am pornit ca și exploratori în această aventură am stabilit că înainte de a ajunge în Maroc vom opri în Tenerife să experimentăm scufundarea în adâncuri de la bordul unui submarin.
Panorama de pe terasa
Muzeului Oceanografic din Monaco

Din nou în Monaco

Tot făcându-ne planuri să cucerim lumea în următorii opt ani, am ajuns pe terasa Institutului Oceanografic din Monaco de unde, cât puteai cuprinde cu vederea, se întindea azurul mării care l-a inspirat așa frumos pe Monet, brăzdat de vase de croazieră care poate plecau chiar într-u ocol al Pământului.

Ploaia se oprise și soarele și-a arătat fața cât să ne aducă aminte că întotdeauna e frumos să cutreieri lumea.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog2019



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu