luni, 21 octombrie 2019

Casa părintească de la țară, refugiul amintirilor

Sursă foto: Unsplash.com
Cel puțin o dată pe săptămână, la sfârșit de lună îmi place să evadez de agitația orașului, la țară, la casa părinților mei, unde am copilărit și am crescut odată cu aceasta. Este o căsuță nu prea mare însă solidă, cu fundație și beci din piatră naturală, peste care este așezat primul etaj făcut din cărămidă arsă și continat cu un etaj din bârne de lemn acoperite cu țiglă.
Aici îmi încarc bateriile pentru o nouă săptămână, stând în curte la soare, când este toamnă sau la umbra casei, vara când este cald.

Una din cele mai frumoase amintiri legate de această casă este când maica (bunica mea) punea măsuța mică rotundă de lemn în mijlocul curții și meseriașii arvuniți la construcția casei se strângeau în juru-i pentru a-și potoli setea cu un pahar de țuică și foamea cu mămăligă, carne la garniță și talmeș-balmeș.

În fiecare an, pe timp de vară, aceeași meșteri zidari veneau câteva zile în curtea noastră pentru a mai construi puțin la această căsuță în care noi locuiam, deși era încă netermiantă. Meșterii erau mereu aceeași: bunicul, tata și doi unchi zidar, respectiv tâmplar de meserie. Toți lucrau la ridicarea caselor fiecăruia prin rotație două trei săptmâni în fiecare vară și astfel ușo-ușor cam în vreo zece ani casele erau aproape gata.


În timpul în care nu lucrau la construcția caselor aceștia se ocupau fie de muncile pământului, fie de procurarea materialelor necesare construcției. În acea vreme, anii 80-90, materialele de construcție nu erau tocmai ieftiene și nu se procurau nici ușor, întrucât nu existau depozite materiale de construcții, unde să găsești într-un singur loc tot ce aveai nevoie.

Trudă și multe drumuri


Pentru a obține piatră pentru fundația casei, bunicul și bunica au trudit foarte mult, atât pentru extracția ei cât și la încărcarea și descărcarea ei. Transportul se făcea cu ajutorul căruței trase de cai sau carelor cu boi pentru care trebuia să plătească, întrucât ei nu aveau astfel de mijloace de transport.
La fel au procedat și pentru obținerea nisipului. În fiecare vineri și sâmbătă, lucrau la o balastieră de pe râul Dîmbovița, iar drept plată primeau nisip pe care îl foloseau la construcția casei. Cărămida pe care au folosit-o la o parte din construcția primului etaj o făceau tot manual, lucrând la cuptoarele de ars cărămidă nopțile de de toamnă.

Îmi amintesc că într-o primăvară au mers la un gater din localitatea argeșeană Rucăr, unde au cumpărat bârne din lemn, cu banii pe care i-au obținut din vânzarea fructelor în piețele din București, pe timp de iarnă înfruntând geruri destul de mari.

Tot în vara aceluiași an, cei doi unchi ai mei meștereau la decorațiunile streașinii brodând în lemn frumoase dantele cu care încercau să ne împodobeasc exteriorul casei să fie demn de zona în care era plasată, și anume, în satul Runceasa, din Malu cu Flori, județul Dâmbovița.
Casa a fost aproape gata în aproximativ zece ani, însă niciodată nu a fost finalizată complet. După moartea bunicului și a unchilor mei acel spirit de echipă din echipa lor a dispărut și parcă nimeni nu și-a mai găsit motivația să le continue măreața lor operă. Și astăzi, treptele de piatră așteaptă o reîprospătare, zidurile primului etaj speră la o haină nouă pe care nu au primit-o niciodată, în timp ce lemnul rotund de la etajul superior strigă după o hidratare cu un lac care să-i redea strălucirea de altădată.

Haină nouă pentru o casă veche


În fiecare vară, când merg la țară îmi amintesc de ei cu nostalgie și o întrebare îmi vine în minte : ce ar fi dacă aș putea să îmbrac această căsuță și să o transform dintr-o Cenușăreasă într-o Prințesă de 41 de ani, dar totuși într-o prințesă al cărui vis s-a îndeplinit?

Nu ar trebui să dureze tot zece ani, întrucât vremurile s-au schimbat. Acum, nu mai trebuie să mergem după piatră și nisip într-o carieră de piatră sau să-l încărcăm la balastieră. Nu mai suntem nevoiți să pierdem nopțile la cuptorul de cărămindă pentru a o arde așa cum făceau bunicii noști. Nici lemnul nu mai ajunge atât de greu la noi așa cum o făcea odată.


Nopțile și zilele de trudă au fost înlocuite de vizite în zilele libere la magazinul de materiale de construcții, unde negociem în funcție de cantitatea pe care o dorim prețul cel mai bun și drumul cel mai scurt. Suntem foarte mulțumiți când suntem convinși că magazinul s-a ținut de cuvânt în momentul în care ne-a spus:  Vindem Ieftin

Drumurile în satele care produceau lemne în urmă cu zeci de ani au fost substituite de navigarea în magazinele online și în casele de comenzi, deoarece astfel se poate face o livrare perfectă și rapidă.

Materialele sunt mult mai versatile și ușor de utilizat, iar timpul de recondiționare a unui exterior de casă a scăzut de la un an la câteva săptămâni. Cu ajutorul foilor de rigips care înlocuiesc cu ușurință zidurile clasică în doar câteva zile o casă poate avea niște pereți călduroși și perfect drepți tocmai buni să primească un strat nou de vopsea albă ca varul stins de pe vremuri.

Ce este mult mai greu în anul 2019, față de vremea bunicilor mei este găsirea oamenilor pricepuți și dornici să construiască sau să recondiționeze într-un stil tradițional cu aceste noi materiale moderne și ușor de procurat.  Să receeze doar un cămin, nu un palat, un mic monument păstrător de amintiri reînprospătat pentru a primi noii nepoți care să-și creeze propiile amintiri.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu