Pădurea Trivale - Pitești |
Recent am semnat
prima petiție online din viața mea, acțiune
făcută pentru Pădurea Trivale din Pitești și a o declara arie protejată, cu scopul de a opri defrisările și a o conserva. Nu o
spun cu mândrie, ci cu un mare sentiment de rușine, pentru că trebuie să
recunosc despre mine că nu sunt cel mai bun exemplu om cu simț civic. Există
totuși lucruri care reușesc să-mi atragă atenția și să-mi trezească sentimente
care să mă determine să reacționez, să mă implic, chiar dacă doar într-o mică
măsură, în viața comunității în care trăiesc.
Aceast mic colț de rai din inima
capitalei argeșene, Pădurea Trivale, este unul din din ele.
Sunt conștientă
că o democrație sănătoasă înseamnă a
te implica activ în societate, pentru ca cei care ne guvernează, fie oameni
politici, fie oameni care au puterea economică asupra acestora, să ne simtă
acolo și să nu se bazeze pe faptul că frustrările realității ne-au redus la
renunțare și tăcere, transformându-ne într-o majoritate tăcută și letargică. Cu
toate acestea trebuie să recunosc că au fost ocazii când am folosit nevoile
imediate și nemulțumirile de moment, pentru a nu vedea și a nu reacționa
corespunzător față de o situație când se impunea o atitudine.
Un astfel de
moment a fost ultimul referendum,
când am invocat lipsa timpului pentru a nu-mi exprima opinia asupra unui fapt
pe care nu am reușit să-l înțeleg și să-mi formez o convingere clară într-un
sens sau altul. M-am simțit rușinată de această nepaticipare, în special de
față de fiul meu de zece ani, care m-a întrebat de ce nu merg să votez.
Încercând să mă justific în fața lui pentru lipsa mea de atitudine, el mi-a
făcut o recapituare despre importanța exprimării dreptul votului despre care el
tocmai învățase la orele de Educație Civică. Am fost mândră că am descoperit la
el acele sentimente civice care la mine s-au alterat de-a lungul timpului din
diverse motive sau mai bine zis pretexte comode și mi-a redat speranța că poate
datorită tinerilor ca el mai există încă o șansă.
Cu ocazia
semnării petiției de transformarea a Pădurii Trivale în arie protejată am mai
primit încă o lecție despre simț civic, tot de la un copil. De această dată a
fost de la o fată de 12 ani, care a dovedit că atunci când crezi în ceva și
vrei să acționezi pentru protejarea lui, poți să o faci, indiferent de vârstă
și statut social. Singurul lucru care contează este să fi sigur că merită și
ceilalți ți se vor alătura cauzei pentru care lupți.
Aceasta copilă, cu
toate că nu avea vârsta necesară semnării unei astfel de petiții, a simțit că
trebuie să facă ceva pentru păstrarea pădurii în care a reușit să cunoască o
parte din natură și pe potecile pe care s-a plimbat încă de mică.
A mers la școala
unde învață și le-a vorbit profesorilor despre această inițiativă civică și de
importanța protejării acestui plămân al Piteștiului care este refugiu în zilele
toride de vară pentru mulți piteșteni iubitori de natură. Doar într-o zi, ea a
reușit să strângă peste 50 de semnături care susțineau această inițiativă de
transformare a pădurii dintre cele trei văi ale capitalei Argeșului în arie
protejată. A fost un număr rușinos de mare, în comparație cu cel adunat de
adulți, de la adulți pe toată durata campaniei. Cei mai mulți dintre cei la
care s-a apelat, nu au semnat această petiție și-au arătat resemnarea și convingerea
că nu pot schimba prea multe doar printr-o singură semnatură, simțindu-se prea
mici și prea neimportanți în a înclina balanța spre binele acestui mic colț de
rai pe care interese meschine economice îl pun în pericol de a fi distrus.
Cu acestă ocazie
mi-am dat seama că datorită acestor mici copii care încă sunt încrezători că
pot schimba societatea, democrația din România încă mai are o șansă, iar
majoritatea tăcută odată cu maturizarea lor s-ar putea transforma într-o
majoritate sonoră care poate schimba în bine comnitățile în care trăim și
trăiesc transformând țara noastră într-un loc mai bun și prielnic cât mai
multor oameni.
Manifestațiile, vocea sonoră a oricărei mulțimi din lume
Aproape în orice
oraș important European pe care l-am vizitat, locuri cunoscute pentru tradiția
în democrație, am întâlnit și manifestații pentru problemele sociale pe care
societățile se confruntă și la care nu rămân indiferenți și resemnați.
În decembrie
2011, în Veneția, pe podul Rialto, peste 5000 de oameni manifestau pașnic
făcându-ți publică nemulțumirea față de intenția municipalității de a pune taxă
pe apa de la fântânile publice. În fruntea acestora copii de toate vârsele de
la un an la 17 ani purtau mesaje referitoare la dreptul de a avea acces gratuit la ape.
În timpul vizitei
pe care am făcut-o în Barcelona, în 2014, am prins un marș contra avorturilor.
Aceste manifestații pașnice îi aveau în prim-plan tot pe copii, din centrul
cărora nu lipseau copii care își strigau dreptul la viață. Aceștia m-au
emoționat profund și m-au îndemnat la reflecție.
În iunie 2019, pe
Bulevardul Unirii din București, în fruntea manifestanților care susțineau
familia tradițională se găseau tot copiii purtând tricolorul României și
susținându-și opiniile și încercând să atragă atenția asupra aspectelor de care
ei sunt preocupați. A fost un alt prilej care mi-a dat ocazia să-mi pun
întrebarea de partea cărei tabere sunt.
În toate aceste
cazuri am fost spectator, deoarece nu erau cauzele mele, însă i-am admirat pe
acei părinți care nu au crescut copii indiferenți și i-au implicat în acțiuni
în care cred transmițându-le simțul civic de a face ceva pentru comunitatea în
care trăiesc, în direcția în care ei o consideră bună.
M-au făcut să fiu
mândră de ei și de faptul că încă mai există oameni care nu sunt mânați doar de
indiferență și de nevoile imediate, motivându-mă să-i insuflu și eu fiului meu
valori comune cu ale mele în care să creadă.
De fiecare dată
când îmi amintesc de ei, îmi vin în minte acele vorbe ale înțeleptului Mahatma
Gandhi:
„Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu