Primul gând al unei dimineţi de luni

E luni şi oricât de frumoasă s-ar arăta aceasta zi, tot foarte greu îmi este să mă dau jos din pat.
Nici măcar mirosul de cafea care în week-end îmi înmiresmează plăcut dimineţile nu mă ademeneşte către încă o zi de muncă istovitoare.
 

În gând îmi vine un răsărit de soare cu miros proaspăt de munte şi picuri de rouă pe iarba verde. E dimineaţa la munte.

În egala măsura un strigăt al unui pescaruş, mă aruncă rapid cu gândul către plaja plăcută şi însorită bătută de briza mării de dimineaţa.

Mă trezesc, însa realizez că pescăruşul nu este unul de mare, ci unul care-şi face veacurile pe Râul Argeş. Apa aceea pe care o traversez în fiecare dimineaţă când gonesc cu maşina către serviciu. Apa care lasă în dreapta să se întrevadă Parcul Ştrand în care aseară am fost cu piciul meu.

  

De acolo ne-am luat doza de energie pentru întreaga săptămână de muncă asiuduuă cate vine nemiloasă. Din parcul acela plin de lalele frumos colorate, din locul în care melodia o cântă glasurile cristaline ale copiilor inocenţi şi voioşi care nu au aflat rutina zilnica serviciului şi ciripitul vesel al pasărilor care mă energizează mai mult decât o fac cele trei cafele, pe care le beau zilnic.

Frumos a fost week-endul, frumoasă este şi săptămâna care începe, cu dor de călătorie, cu dor de ducă spre mare ori munte unde un soare blând mă dezmierdă, iar vânticelul suav îmi cântă la ureche.

Las totul în urmă şi privesc frumosul răsărit al soarelui care încearcă să-mi spuna viaţa e frumoasă şi merită să simţi totul din ea în egală măsură: partea dulce, dar şi pe cea amară.

Fac cu mâna mustrărilor de săptămâna ale şefului când, că am întârziat predarea lucrarii, muncii repetate pe care o fac zi de zi ca un robot, pentru a lăsa loc momentelor frumoase din fiecare seară pe care le petrec în familie. Vitta e bella!