A venit 1 Martie, a sosit şi primavara! Parcă este
altceva când te trezeşti dimineaţa şi soarele străluceşte pe cer, iar păsărelele
cântă. La mine sigur este altceva, pentru că se lasă la vedere o stare de bine, o mai mare stare de bine decât în mod obişnuit.
De cum ies din casă şi aud înaripatele cerului ciripind,
parcă îmi vine un dor de călătorie. Acum, parcă îl înţeleg mult mai bine pe
soţul meu care vrea mereu soare, căldură şi vreme frumoasă.
Primavara este cel mai ideal anotimp pentru călătorie.
Desigur, asta ştiţi şi voi cei care sunteţi călători pasionaţi. Nu este nici
prea frig, întrucât Zâna Iarnă şi-a pierdut puterile aproape în totalitate, dar
nici prea cald, iar noi suntem astfel feriţi de insolaţie- în special eu.
Italia, Spania, Portugalia, Grecia - destinaţii de primăvară
Primavara este sezonul ideal pentru a călători în zone în
care vara arşiţa este mult prea mare. Italia, Spania, Portugalia, Grecia sunt
destinaţii ideale pentru acest anotimp în care totul se trezeşte la viaţă. Este
adevărat că în aceste ţări iarna nu îşi prea face de cap ca la noi, dar primăvara
cu ale sale culori unice îşi poate oferi tablouri unice care în celelelte
anotimpuri nu îţi sunt accesibile.
La pofta mea de călătorii pare să consimtă şi câteva
din companiile aeriene prezente în Romania care se întrec în oferte tentante
care trebuie luate în calcul.
Mărţisor, un bilet de avion
Astazi, de 1 Martie, WizzAir oferă un martisor tuturor
calatorilor pasionati. O reducere de 20%, la toate zborurile către toate
destinaţiile, pentru rezervarile facute astăzi de membrii Wizz Discount Club.
Este un discount pe care ar trebui să-l luam în calcul, dacă vrem să prindem un
tarif mai bun pentru zboruri. Un mic
secret pentru cei care nu sunt membi: de cele mai multe ori Wizz face o
reducere, tot de 20%, în ziua următoare, necondiţionată de apartenenţa la
acest club. Nu are
aceasta practică întotdeauna, dar e bine
de ştiut. Calculând mai multe opţiuni şi destinaţii se poate găsi un
tarif accesibil pentru o destinaţie cu
momente unice. Sfatul pe care eu il pot da celor care vor să rezerve un astfel
de zbor este să se intereseze în acelaşi timp şi de hoteluri. Nimeni nu vrea sa
fie pus în situaţia de a lua un bilet de avion accesibil, iar apoi sa fie
constrâns să aleaga între niste hoteluri costisitoare sau necorespunzatoare
propriilor dorinţe. Biletul trebuie achitat în 24 de ore din momentul în care l-ai rezervat. Astfel, înainte de a-l achita poţi căuta pe site-urile
de specialitate atât hoteluri, cat şi detalii despre acestea. Daca ai în vedere
acest lucru, poţi petrece o vacanţă de primăvară fara probleme. Cu toate acestea ,nu trece în cealaltă extremă, de a deveni prea precaut
Şi compania Blue Air serbează primăvara cu reduceri. În
acest caz, cei care rezervă o călătorie pentru perioada 1 martie-29 octombrie
tariful este redus cu 15%. În cazul copiilor discount-ul este de 25%. Împreuna cu piticul puteţi găsi un mărtişor
frumos pentru mamici, de care să se bucure atât primavara, vara sau chiar la începutul toamnei.
Ryanair nu are
reduceri speciale pentru Mărtişor, însă această companie aeriană, operează zboruri
destul de accesibile, motiv pentru care nu ar strica să faceţi câteva calcule. Aţi
putea descoperi că biletul de avion nu este aşa costisitor. Regula de a va
documenta pe tema hotelurilor disponibile se aplică şi aici.
Eu primăvara aceasta mi-aş dori să vizitez Cinque Terre - Italia. Mă gandesc de mult la aceast loc şi sper că ajutată puţin de noroc să-mi
implinesc acest vis.
Despre asta este primăvara: despre visat şi trăit
frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu