Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă sunt în toi și în Pitești, asemeni celorlalte orașe din țară. Chiar daca vremea frumoasă de care am beneficiat până acum, nu m-am făcut să mă gândesc prea mult la iarnă, totuși în fiecare seară când mă reîntorc acasă mai observ încă o părticică din oraș schimbată.
Decorarea orașului cu ornamente specifice iernii a început încă de la începutul lunii octombrie.
Ușor-ușor prin tot orașul au apărut decorațiuni noi, iar pe bulevardele principale Pitești, forme care amintesc de Crăciun se disting din ce în ce mai bine.
Acțiunea de împodobire a ajuns și în centru, unde seara trecută se amplasa tunelul de luminițe, aranjament iubit în special de copii care adoră să meargă prin el în perioada de iarnă.
În curând va veni și rândul ridicării brăduților de Crăciun și a împodobirii lor. Atunci, vom ști că am intrat în linie dreaptă spre vacanță de iarnă.
Toate aceste pregătiri mă duc ușor cu gândul că nu am planificat nicio călătorie pentru vacanța de iarnă. Cu toate acestea nu-mi fac probleme, deoarece am avut parte de călătorii în vacanța de iarnă minunate și fără prea multe planuri.😉
marți, 7 noiembrie 2017
Pregatirile pentru sărbătorile de iarnă sunt în toi, în Pitești
miercuri, 1 noiembrie 2017
Parcul Ştrand din Piteşti, un loc deosebit de frumos toamna
![]() |
| Lacul Ştrand |
Am văzut farmecul acestui în anotimpul toamna, în nişte fotografii alb-negru, aflate în albumul bunicilor mei, pe care-l păstrau ca pe o comoară nepreţuită, pe ultimul raft al unei etajere verzi decorată cu broderii.
vineri, 20 octombrie 2017
Dâmbovicioara, o zonă superbă în orice anotimp
Scotocind printre fotografiile pe care le-am făcut vara aceasta am dat peste un peisaj autentic românesc din zona Dâmbovicioarei.
Zona Dâmbovicioarei este foarte frumoasă indiferent de anotimp. Fie primăvară, vară toamnă sau iarnă frumuseţea nu păleşte, ci din contră se amplifică odată cu fiecare schimbare a naturii.
Fotografia a fost realizată anul acesta pe 31 august.
Luaţi la pas această zonă şi descoperiţi locurile autentice şi pline de farmec ale Cheile Dâmbovicioarei.
joi, 3 august 2017
Idei de evadări pe vreme caniculară: Bâlea Lac
Zilele de vară sunt frumoase. Concediul e
plăcut, însă, când soarele arde mult prea tare şi arşiţa ne topeşte, căutăm
cele mai răcoroase locuri, în care ne putem bucura de natură.
Unul din aceste locuri extrem de frumoase în care te poţi adăposti de arşiţa verii, în timp ce stai în natură şi vezi o privelişte unică este Bâlea Lac.
Unul din aceste locuri extrem de frumoase în care te poţi adăposti de arşiţa verii, în timp ce stai în natură şi vezi o privelişte unică este Bâlea Lac.
joi, 13 iulie 2017
Un raliu, o ocazie minunata de a calatori
Imi plac cursele cu masini si recunosc ca mi-ar placea sa urc intr-o buna zi intr-o masina de raliu sa fac cateva drifturi. Eu pe scaunul din dreapta, bineinteles.
Nu am fost intotdeauna un fan al vitezei si al raliurilor, insa de cand am un baietel fan al competitiilor de tot felul, in special a celor din filme precum Cars sau Planes, am inceput sa fiu mai atenta la fenomen si sa constat ca nu-mi displace.
Nu am fost intotdeauna un fan al vitezei si al raliurilor, insa de cand am un baietel fan al competitiilor de tot felul, in special a celor din filme precum Cars sau Planes, am inceput sa fiu mai atenta la fenomen si sa constat ca nu-mi displace.
duminică, 4 iunie 2017
Călătorie montană de iunie: Vârful Leaota şi bujorii de munte
![]() |
| Bujorul de munte înfloreşte în iunie |
Prima mea drumeţie pe munte a făcut-o într-o
zi de iunie, prin anul 1997, chiar pe Vârful Leaota, din Bucegi, pentru a vedea
o mică minune a naturii.
Am plecat din Malu cu Flori, judeţul
Dâmboviţa, dis-de-dimineaţă. Grupul nostru a urmărit marcajul Crucea Albastră care
începe din partea de nord a satului Copăceni. Cu mers agale de copii, în patru ore
am ajuns voioşi, dar obosiţi pe Vârful Leaota.
vineri, 26 mai 2017
Excursie la Bucureşti şi meci de finală pe Naţional Arena
Lucrurile frumoase se întâmplă atunci când nu le planifici prea mult. Ne-am propus să mergem să vedem meciul de pe Naţional Arena dintre Steaua Bucureşti şi Universitatea Craiova,doar în câteva secunde, iar în următoarea jumătate de oră am şi cumpărat bilete. Am plecat cu speranţa că echipa noastră favorită va câştiga campionatul chiar dacă şansele erau împărţite la trei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





