În timpul facultăţii nu ratam niciun week-end însorit şi fugeam fie la mare cu trenul, fie la munte cu ia-ma nene, fie la ţară, la bunici cu autobuzul. Oricare ar fi fost destinaţia eram nerăbdători s-ajungem, pentru acolo ne aştepta distracţia, indiferent de care era aceasta şi de mijloacele de transport.
Am rămas la fel de călător şi după ce m-am căsătorit, şi după ce a venit pe lume băieţelul meu, chiar şi acum când este şcolar.
