Galeria de Artă Rudolf Schweitzer-Cumpăna din Piteşti |
Muzeul şi Galeria de Artă din Piteşti au
aderat la acest program cultural internaţional, invitând pe toţi doritorii să
calce pragul instituţiilor pentru a fi mai aproape de istoria locală, de artele
frumoase din zonă şi nu numai, dar şi pentru a suţine actul cultural local.
Personal, nu am nevoie de evenimente speciale
pentru a vizita Muzeul şi Galeria de Artă, deoarece o fac ori de câte ori simt
nevoia de frumos, de a vedea ceva special şi de a mă simţi într-un anumit fel. Cu
toate acestea susţin această „mişcare”.
De ce?
Fiindcă este un bun prilej de a le creea
oamenilor oportunitatea de a ieşi din case, de a evada din cotidian, de a-i
motiva să vadă că există şi alte moduri de exprimare decât cele de care se
lovesc zilnic în activităţile lor.
Întrucât frumosul superficial pe care oamenii
sunt obijnuiţi să-l admire în mod normal, se poate transforma într-un frumos de
calitate, chiar şi accidental, cu ocazia unor astfel de evenimente.
Deoarece de aceste manifestări au nevoie
copiii care adeseori sunt ţintiţi în faţa televizorului, a calculatorului sau
tabletelor şi care se depărtează de lucrurile care contează cu adevărat şi
transforma un om obijnuit într-o persoană cultă, educată, cu vederi mult mai
largi şi posibilităţi mult mai mari de exprimare.
Ce putem vedea şi învăţa?
Muzeul Judeţean Argeş |
Muzeul Judeţean Argeş prin expoziţiile
permanente şi temporare pe care le organizează contribuie la actul de cultură
locală de care oamenii au atâta nevoie pentru a progresa.
O mică lecţie despre istoria judeţului şi a
regiunii pot lua toţi cei care calcă pragul Secţiei de Istorie a muzeului. Aici
de găsesc importante colecţii numismatice, obiecte datate ca aparţinând
perioadei paleolitice descoperite în timpul săpăturilor arheologice din judeţ,
documente istorice importante, arme din diferite epoci, costume, dar şi reproducerea
unor scene de război.
Pasionaţii de geologie pot vedea în cadrul
expoziţiei „Flori de mină - comorile adâncurilor” roci şi minerale foarte
fumoase cu atribute deosebite colectate atât din România, cât şi din Brazilia,
Mexic, China, Rusia, Turcia, Maroc, India, Congo şi Madagascar. Diamantul de Maramureş, cuarţ, ametist, agat, pirită,
realgar, stibină, calcit, blendă, marcasit sunt doar câteva din eşantioanele
expuse în cadrul secţiunii.
Iubitorii de artă au la dispoziţie frumoasa
clădire din Bulevardul Republicii, nr. 33, unde este organizată Galeria de Artă
„Rudolf Schweitzer-Cumpăna“. Acesta este locul meu preferat. Aceasta ocroteşte
1.100 lucrări de pictură şi sculptură clasică şi contemporană a unor creatori
populari. Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Theodor Pallady, Gh. Petraşcu şi
Nicolae Tonitza au lucrări expuse la etajele superioare ale clădirii proiectate
de Ion N. Socolescu, în anul 1886.
Cei care vin aici vor fi surprinşi de „Şir de
car cu boi”, „Cap de fată cu maramă”, „Peisaj – Colibă” ale lui Grigorescu, „Femeie
în galben” a lui Pallady sau de „Portret de fată” al lui Tonitza. Fotografiatul în interiorul Galeriei se poate face doar după achitarea unei taxe suplimentare la casa de bilete. Dar pânzele nu au nevoie de fotografii, căci frumuseţea lor poate fi fotografiată doar cu inima. :)
De fiecare dată când setea mea de călători
ajunge la maximum, ca să o mai potolesc fac o mică vizită Galeriei de Artă. Aici
pătrund într-o altă lume plină de farmec, în care timpul stă în loc, iar
clipele devin pline de culoare şi forme.
Pentru a-i atrage şi mai mult pe vizitatori,
în cadrul manifestării „Noaptea Muzeului Argeşean”, se organizează şi concerte
cu muzică.
Corul de copii Allegretto al Liceului de Artă
„Dinu Lipatti” Piteşti cântă veselie celor care îşi lasă liberă inima.
Fanfara Teatrului Alexandru Davilla din Piteşti |
Pentru copii, muzeul organizează ateliere de
creaţie în care îşi pot descoperi adevăratele vocaţii. Băieţelul meu participă
de trei ani la acestea şi este de fiecare dată la fel de încântat, chiar dacă
între timp a crescut, iar interesele lui s-au schimbat.
Atelierul de pictură organizat pentru cei mici
îi poartă într-o lume plină a culorilor unde creativitatea nu are limită.
Piticii însetaţi de cunoaşterea naturii vor fi
captivaţi de atelierul destinat cunoaşterii mediului înconjurător şi vor putea
înţelege însemnătatea protejării Pământului.
Din experienţele trecute vă pot spune că din
cauza participării foarte mari a copiilor, atelierele pot deveni înghesuite, prin
urmare nu îl recomand copiilor care preferă spaţiile aerisite. Aceştia se pot
destinde vizitând Expoziţia de Artă Naivă, în care lumea pastelată a copilăriei
este frumos descrisă.
„Noaptea Muzeului Argeşean” este o manifestare
complexă căreia reuşeşte să adune în jurul ei oameni diverşi, din medii
diverse, în scopul promovării culturii.
În concluzie, fiecare persoană care participă,
fie că este adult, tânăr sau copil contribuie
la promovarea culturii, transformându-se în ambasadori ocazionali ai frumosului
şi bunului gust.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu