marți, 28 februarie 2017

Top 5 cele mai sigure ţări pentru călătorii. Cine ocupă primul loc?


În ultimul timp, Europa şi nu numai, suferă din cauza atentatelor teroriste, ceea ce îi face pe mulţi oameni să se gândească de două ori înainte de a alege o ţară pentru a-şi petrece vacanţa.
Deşi sunt în continuare vizitate, ţări precum Turcia, Franţa sau Germania nu mai au un număr aşa de mare de vizitatori, din cauza evenimentelor tragice petrecute recent.


Cei de la Vision of Humanity, un proiect al organizaţiei independente Institute for Economics and Peace, au realizat un top al celor mai sigure ţări din lume. Acest top este realizat anual, iar la polul opus se regăsesc Sudanul de Sud şi Siria, care sunt considerate cele mai nesigure ţări din lume.

Locul I Islanda

Primul loc în topul celor mai sigure ţări din lume este ocupat, pentru a şasea oară la rând, de Islanda. În această ţară, numărul crimelor, al deţinuţilor şi al actelor teroriste este foarte mic.

Locul II Danemarca

Pe locul al doilea în top se regăseşte Danemarca, o ţară în care se consideră că populaţia este foarte fericită, acest lucru contribuind la faptul că este un loc sigur, care poate fi vizitat fără frică.

Locul III Austria

Potrivit celor de la Vision of Humanity, Austria ocupă locul al treilea în top datorită vecinilor pe care îi are, dar şi datorită faptului că la alegerile electorale nu există niciun fel de incidente, iar importul de arme este foarte scăzut.

Locul IV Noua Zeelandă

Cel de-al patrulea loc în top este deţinut de Noua Zeelandă, aceasta fiind o locaţie sigură, iar peisajele impresionante pe care le are pot face din această ţară o locaţie de vis pentru vacanţă.

Locul V Portugalia

Sintra

Această ţară nu doar că este sigură, însă este şi foarte accesibilă din punct de vedere financiar. Numeroase publicaţii de profil din lume anunţă că Lisabona este unul dintre cele mai subestimate oraşe din Europa, din punct de vedere turistic.

Fotografii preluate de pe pixabay.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu