Lecții de democrație și spirit civic de la cei mici

Pădurea Trivale - Pitești

Recent am semnat prima petiție online din viața mea, acțiune făcută pentru Pădurea Trivale din Pitești și a o declara arie protejată, cu scopul de a opri defrisările și a o conserva. Nu o spun cu mândrie, ci cu un mare sentiment de rușine, pentru că trebuie să recunosc despre mine că nu sunt cel mai bun exemplu om cu simț civic. Există totuși lucruri care reușesc să-mi atragă atenția și să-mi trezească sentimente care să mă determine să reacționez, să mă implic, chiar dacă doar într-o mică măsură, în viața comunității în care trăiesc. 

Aceast mic colț de rai din inima capitalei argeșene, Pădurea Trivale, este unul din din ele.

Sunt conștientă că o democrație sănătoasă înseamnă a te implica activ în societate, pentru ca cei care ne guvernează, fie oameni politici, fie oameni care au puterea economică asupra acestora, să ne simtă acolo și să nu se bazeze pe faptul că frustrările realității ne-au redus la renunțare și tăcere, transformându-ne într-o majoritate tăcută și letargică. Cu toate acestea trebuie să recunosc că au fost ocazii când am folosit nevoile imediate și nemulțumirile de moment, pentru a nu vedea și a nu reacționa corespunzător față de o situație când se impunea o atitudine.

Un astfel de moment a fost ultimul referendum, când am invocat lipsa timpului pentru a nu-mi exprima opinia asupra unui fapt pe care nu am reușit să-l înțeleg și să-mi formez o convingere clară într-un sens sau altul. M-am simțit rușinată de această nepaticipare, în special de față de fiul meu de zece ani, care m-a întrebat de ce nu merg să votez. Încercând să mă justific în fața lui pentru lipsa mea de atitudine, el mi-a făcut o recapituare despre importanța exprimării dreptul votului despre care el tocmai învățase la orele de Educație Civică. Am fost mândră că am descoperit la el acele sentimente civice care la mine s-au alterat de-a lungul timpului din diverse motive sau mai bine zis pretexte comode și mi-a redat speranța că poate datorită tinerilor ca el mai există încă o șansă.

Cu ocazia semnării petiției de transformarea a Pădurii Trivale în arie protejată am mai primit încă o lecție despre simț civic, tot de la un copil. De această dată a fost de la o fată de 12 ani, care a dovedit că atunci când crezi în ceva și vrei să acționezi pentru protejarea lui, poți să o faci, indiferent de vârstă și statut social. Singurul lucru care contează este să fi sigur că merită și ceilalți ți se vor alătura cauzei pentru care lupți.

Aceasta copilă, cu toate că nu avea vârsta necesară semnării unei astfel de petiții, a simțit că trebuie să facă ceva pentru păstrarea pădurii în care a reușit să cunoască o parte din natură și pe potecile pe care s-a plimbat încă de mică.

A mers la școala unde învață și le-a vorbit profesorilor despre această inițiativă civică și de importanța protejării acestui plămân al Piteștiului care este refugiu în zilele toride de vară pentru mulți piteșteni iubitori de natură. Doar într-o zi, ea a reușit să strângă peste 50 de semnături care susțineau această inițiativă de transformare a pădurii dintre cele trei văi ale capitalei Argeșului în arie protejată. A fost un număr rușinos de mare, în comparație cu cel adunat de adulți, de la adulți pe toată durata campaniei. Cei mai mulți dintre cei la care s-a apelat, nu au semnat această petiție și-au arătat resemnarea și convingerea că nu pot schimba prea multe doar printr-o singură semnatură, simțindu-se prea mici și prea neimportanți în a înclina balanța spre binele acestui mic colț de rai pe care interese meschine economice îl pun în pericol de a fi distrus.   

Cu acestă ocazie mi-am dat seama că datorită acestor mici copii care încă sunt încrezători că pot schimba societatea, democrația din România încă mai are o șansă, iar majoritatea tăcută odată cu maturizarea lor s-ar putea transforma într-o majoritate sonoră care poate schimba în bine comnitățile în care trăim și trăiesc transformând țara noastră într-un loc mai bun și prielnic cât mai multor oameni.

Manifestațiile, vocea sonoră a oricărei mulțimi din lume

Aproape în orice oraș important European pe care l-am vizitat, locuri cunoscute pentru tradiția în democrație, am întâlnit și manifestații pentru problemele sociale pe care societățile se confruntă și la care nu rămân indiferenți și resemnați.

În decembrie 2011, în Veneția, pe podul Rialto, peste 5000 de oameni manifestau pașnic făcându-ți publică nemulțumirea față de intenția municipalității de a pune taxă pe apa de la fântânile publice. În fruntea acestora copii de toate vârsele de la un an la 17 ani purtau mesaje referitoare la dreptul de  a avea acces gratuit la ape.

În timpul vizitei pe care am făcut-o în Barcelona, în 2014, am prins un marș contra avorturilor. Aceste manifestații pașnice îi aveau în prim-plan tot pe copii, din centrul cărora nu lipseau copii care își strigau dreptul la viață. Aceștia m-au emoționat profund și m-au îndemnat la reflecție.

În iunie 2019, pe Bulevardul Unirii din București, în fruntea manifestanților care susțineau familia tradițională se găseau tot copiii purtând tricolorul României și susținându-și opiniile și încercând să atragă atenția asupra aspectelor de care ei sunt preocupați. A fost un alt prilej care mi-a dat ocazia să-mi pun întrebarea de partea cărei tabere sunt.

În toate aceste cazuri am fost spectator, deoarece nu erau cauzele mele, însă i-am admirat pe acei părinți care nu au crescut copii indiferenți și i-au implicat în acțiuni în care cred transmițându-le simțul civic de a face ceva pentru comunitatea în care trăiesc, în direcția în care ei o consideră bună.

M-au făcut să fiu mândră de ei și de faptul că încă mai există oameni care nu sunt mânați doar de indiferență și de nevoile imediate, motivându-mă să-i insuflu și eu fiului meu valori comune cu ale mele în care să creadă.

De fiecare dată când îmi amintesc de ei, îmi vin în minte acele vorbe ale înțeleptului Mahatma Gandhi: 

„Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.”

Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2019.