Pagini

luni, 4 noiembrie 2019

Panourile cu LED-uri, sfetnicii de drum lung

În ultimul an am călătorit destul foarte mult spre litoralul Mării Negre, unde am găsit de fiecare dată un loc frumos pentru încărcarea bateriilor. Am fost în toate anotimpurile pe litoral și am prins vreme destul de variată: de la temperaturi foarte mari, la polei și îngheț, de la ploi torențiale la ceață și vânt puternic. De fiecare dată am încercat să mă pregătesc corespunzător, informându-mă asupra vremii, stării traficului. Chiar și așa am avut parte de neprevăzut. Un mare ajutor pentru timpul schimbător sau modificarea condițiilor de drum a venit din partea panourilor led pe care le-am întâlnit în drumul meu pe parcursul călătoriei. Îmi place să le spun sfetnici buni de drum lung.

Cea mai recentă deplasare a fost week-end-ul trecut, iar destinația a fost stațiunea Eforie Nord aflată la 342 kilometrii distanță de Pitești. Și de această dată aceste afisaje electronice de pe traseul călătoriei mele mi-au folosit ajutându-mă să mă pregătesc din timp pentru schimbarea stării drumurilor sau amintindu-mi de faptul că trebuie să fac plinul rezervorului.

Ne-am făcut bagajele de joi seara, pentru a câștiga timp în favoarea bălăcelii și SPA-ului pe care care ne aștepta de mai bine de o lună. De teama traficului pe care a-ș putea să-l întâlnesc într-o zi de vineri pe Centura București, vineri, dis-de-dimineață, am pornit la drum făcând tot posibilul să nu prelungesc prea mult cele patru ore pe care le fac până la Eforie.

La ieșirea din parcare, afisajul electronic de pe strada unde locuiesc indica o temperatură de 7 grade Celsius. Această informație, alături de reclamele luminoase instalate de o parte și alta a bulevardului, mi-a alungat somnolența, iar prețul luminat al carburantului de la benzinărie m-a trezit la timp, amintindu-mi că trebuie să fac plinul rezervorului.

Pe Autostrada A1, Pitești București nu am întâlnit surprize neplăcute, iar Centura Bucureștiului am traversat-o în doar o jumătate de oră, fapt de care nu te bucuri prea des.

Imediat ce am intrat pe Autostrada Soarelui, un panou electric cu led pentru informare despre trafic mi-a amintit că între kilometru 12 și 36 sunt lucrări de reparație, fapt care m-a ajutat să-mi adaptez viteza la noile condiții de drum. De asemenea, mesajele de atenționare de pe parcursul celor 200 de kilometrii de autostradă au ținut să-mi reamintească și să mă facă să conștientizez că trebuie să conduc prudent pentru a parcurgere drumul fără evenimente deosebite. Astfel, am ajuns la destinație fiind conștientă de micile impedimente de pe traseu, reducându-mi mult din frustrarea pe care aș fi avut-o dacă aș fi fost pusă în fața faptului împlinit.

Cu toate acestea ocazie am constatat că aceste panouri LED, atunci când sunt funcționale, pot fi foarte utile conducătorilor auto. Fie că îi scoate din monotonia mersului pe autostrază cu diversele mesaje de atenționare și avertizare care pot fi zărite de la distanță, fie că le amintește de diverse acțiuni pe care trebuie să le facă sunt buni mesageri la drum lung.

Aturile panourilor LED

Unul din aturile al acestor tipuri de afișaje în spațiul exterior este legat de faptul că sunt vizibile de la distanțe foarte mari. Un astfel de panou pe drum drept poate fi observat și de la kilometrii distanță. Pe vreme cețoasă ledurile mesajului care îl poară, ajunge mai devreme la conducătorul auto, decât un mesaj afișat pe un panou clasic fix.

Materialele din care sunt construite panourile led sunt făcute să reziste în timp la temperaturi extreme și au o durată de viață de câțiva zeci de ani. Au fost testate să reziste la temperaturi mai scăzute de -25 de grade și să suporte cu stoicism peste 50 de grade Celsius.

În timp ce panourile fixe poartă aceleași mesaje statice pe care conducătorii auto ajung să le ignore în timp, ledurile colorate de pe panurile electronice transmit atât mesaje programate, cât și de ultimă ora care atrag atenția mult mai ușor participanților la trafic. Astfel, în caz de evenimente neprevăzute șoferii pot să-și schimbe traseul evitând astfel zonele în care sunt ambuteiaje.

În țara noastră, nu sunt exploatate la adevăratul potențial fiind folosite doar în anumite zone extrem de tranzitate, precum autostrăzile. Multe din aceste panourilor LED de pe A2 care ar fi putut foarte utile  conducătoriilor auto erau închise privând participanții la trafic, pe o anumita porțiune din autobandă.

În câțiva ani aceste afisaje electronice ar trebui să fie mult mai prezente în viața conducătorilor auto, din România, nu doar sub reclame atractiv luminate, cât și su formă sfetnicii de drum lung, așa cum se întâmplă pe toate autorutele din Franța, Germania sau Austria, unde, la fiecare 5 kilometrii, panourile LED atenționeză despre ambuteiaje, vreme, restricții și condițiile de drum.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog2019.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu