Cele mai multe ceasuri de damă pe care am ales să le port după defectarea acestuia nu au reușit să ia locul pe care acel micuț ceas l-a avut în viața mea. Cu toate acestea de fiecare dată când am ales un ceas am făcut-o amintindu-mi vorbele mamei mele care spune că indiferent de ce alegem să purtăm trebuie să ne simțim bine, iar acest lucru se va vedea în fiecare părticică din noi.
Sursă foto: unsplash.com și watchshop.ro |
Ceasul JACQUELINE ES4368, este un ceas de damă cu display analog, al cărui design este simplu, dar care iese în evidență printr-o curea maro care contrastează armonios cu carcasa argintie din oțel inoxidabil. Imediat ce l-am văzut mi-am imaginat cum ar arăta la încheietura mâinii mele fie atunci când port un rucsac în spate fugind să ajung la timp la poarta de îmbarcare, fie înainte de o ședință grea la birou în care trebuie să îmi prezint rezultatele muncii de peste an, încorsetată într-un costum în care nu mă simt tocmai în largul meu.
Sursă foto: unsplash.com |
Într-o zi de toamnă, ceasul de damă Fossil ar da un farmec cu totul deosebit uneia din ținutele mele de serviciu completate de un palton gri alături de o pereche de pantofi asortați, acordându-mi un extra strop de încredere atunci când voi păși spre un interviu sau o întâlnire importantă.
O rochiță vaporoasă de vară însoțită de acest mic accesoriu mi-ar pune în evidență pielea brațelor bronzată de soarele Mării Mediterane, în timp ce mă plimb în după-amiezile estivale pe Promenade des Anglais.
Datorită faptului că are o rezistență la apă de trei atmosfere l-aș putea lua inclusiv la plajă alături de costumul de baie fără să-mi fie teamă că l-aș putea strica la contactul cu apa sărată a mării.
Mai mult decât oricât ceasul îmi inspiră că, indiferent de zi și orice ținută aș alege, un extra strop de încredere care mă face să mă simt stăpâna micului meu univers în care trăiesc și călătoresc. Exact ca acel mic ceas a maro pe care l-am primit în dar la 11 ani.
Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2019.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu