Pagini

duminică, 24 noiembrie 2019

O cremă hidratantă pe gustul schioarelor

Unsplash.com
Au căzut primii fulgi de zăpadă și mintea mi-a zburat imediat la munte, la pârtia de schi, la cănile cu vin fiert și la mâncarea tradițională gustoasă din stațiunile de pe Valea Prahovei. Așa că am început să mă pregătesc pentru un sfârșit de săptămână de pomină.


Pe lângă clăpari și haine călduroase care să mă protejeze de frigul, vântul și ninsoarea de la munte, m-am asigurat că din bagaj nu-mi va lipsi o cremă hidratantă care să-mi apere tenul de aerul rece de munte, atunci când mintea nu-mi va sta decât la slalomurile pe care trebuie să le fac pentru a ajunge întreagă la baza pârtiei.

Echipamentul de schi trebuie să fie solid, confortabil și potrivit constituției mele. Hainele trebuie să fie călduroase, ușoare, impermeabile și comode, capabile să mă apere deopotrivă de frig și umiditate, dar să-mi lase pielea să respire.

Dar cum ar trebui să fie cremă hidratantă pe care o strecor în bagaj pentru a o folosi să-mi protejez tenul iarna?

Cu fiecare călătorie pe care am făcut-o pielea mea a devenit din ce în ce mai sensibilă în timp, din cauza schimbărilor dese de mediu. Apa, aerul, diferențele mari de temperatură și hrana deosebită și-au pus amprenta, iar acum nu prea mai am curajul să plec la drum lung fără o cremă hidratantă adaptată în egală măsură tenului meu, dar și factorilor externi de care trebuie să mi-l protejez.
Vântul și aerul rece din timpul iernii pe care le întâlnesc la munte îmi înăspresc pielea feței. Așa apare o senzație neplăcută de usturime cauzată de iritarea provocată de vânt, care este însoțită de cele mai multe ori și de descumare.

Crema Hidratantă Microbiom Protect pe bază de ingrediente de origine naturală este unul din remediile care îmi pot proteja tenul pe parcursul întregului sezon rece și în special când petrec mult mai mult timp afară.

Acest produs m-a atras încă de la început, fiindcă are o caracteristică foarte specială, rar întâlnită la cosmetice: aceea de a se adapta fiecărei configurații unice de bacterii bune care trăiesc pe pielea noastră, întărindu-le pentru a face față agenților externi care le-ar putea ușor dezechilibra.

Uleiul de măsline, aquaxylul și minerale


Produsul conține două ingrediente active care fac minuni asupra tenului: uleiul de măsline care oferă elasticitate pielii, creând un scut protector și aquaxylul care contribuie la păstrarea apei la nivelul epidermei, ajutând-o să nu se mai cojească în urma expunerii prelungite la temperaturi scăzute, vânt și precipitații.

Mineralele care se găsesc în compoziția cremei hidratante sunt necesare schimbului de substanțe la nivelul celulelor pielii, pentru a le revigora și a le mări consumul de oxigen.

Crema a fost creată de specialiștii Gerovital Plant pentru a păstra un nivel bun de hidratare potrivindu-se în egală măsură, atât pentru tenurile normale, cât și pentru cele mixte. Tenul meu face parte din a doua categorie, iar această caracteristică mi-a dat multe bătăi de cap de-a lungul timpului, până am găsit o cremă care să mi-l echilibreze și să mi-l protejeze în egală măsură.

Fiind un produs 100% românesc, crema hidratantă Microbiom Protect de la Gerovital Plant este special conceput pentru condițiile climatice din țara noastră, fapt care o face un produs de nelipsit dintr-un bagaj complet al unei iubitoare de munte, nerăbdătoare să se urce pe schiuri și să simtă aerul rece alpin peste obraji. O simplă aplicare a cremei încă de dimineață, pe față gât și decolteu, poate fi ritualul prin care invoc puterea naturii chiar în mijlocul naturii, pentru o zi de neuitat la munte.
Să fie zăpadă moale! 
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu