Pagini

marți, 29 octombrie 2019

Călătorind de la stilul sport, la stilul casual

Jeanșii, adidașii de damă, tricourile și jachetele comode au fost prezente în număr mare, în garderoba mea, încă din adolescență, stilul sport fiind pentru mulți ani preferatul meu. Motivul pentru această alegere de lungă durată a fost faptul că ador hainele comode, practice, de bună calitate care îmi permit să mă simt bine în orice situație, mai ales atunci când plec la drum lung.

Am adoptat acest stil vestimentar în anii de liceu, când trezitul de dimineață era o reală problemă pentru mine. În timp ce colegele mele petreceau timp îndelungat în fața oglinzii pentru a arăta impecabil la orele de Română, Mate sau pentru elevii de la seminarul teologic de peste stradă, eu preferam să mai dorm câte o jumătate de oră. Atunci jeanșii, pantalonii sport, tricourile și teneșii erau cel mai populare haine din șifonier. Nici culorile lor nu erau prea variate în acea vreme, deoarece nu-mi doream să atrag atenția profesorilor, destul de senzibili la excentricități vestimentare. Albastrul, albul, negrul, griul erau culorile cel mai des întâlnite în garderobă.

De-a lungul timpului, am rămas adepta hainelor simple și comode. Cu toate acestea, munca de birou, călătoriile și statutul de mamă au modificat balanța popularității pieselor vestimentare din garderoba mea și varietatea culorilor, iar stilul casual cu tente ușor elegante a luat locul mult adoratului stilul sport.

Jeanșii au rămas la fel de populari în garderoba mea ca și în adolescență, doar că tricourilor li s-au mai alăturat cămășile, iar teneșii au fost înlocuiți de pantofi comozi aleși cu grijă de la raioanele de încălțăminte de damă, astfel încât, după o zi petrecută la birou, să pot face o plimbare în parc cu soțul și fiul meu sau să pot alerga la ședința cu părinții ori de câte ori este nevoie.

Jacketele au fost înlocuite și ele de sacouri și taioruri, tocmai potrivite să ascundă un tricou colorat sau statement care m-a inspirat peste măsură, poate chiar într-o dimineață de marți 13.

Călătoriile, consilierul meu în vestimentație, în ultimii ani


Azi, în dessingul meu de haine au apărut piese vestimentare și accesorii noi la nici nu mă gândeam în anii adolescenței, precum fustele, rochițele și eșarfele despre care am descoperit în timp că pot fi la fel de comode și practice precum pantalonii. Pe acestea le port în special în sezonul estival.
Revelația cu privire la aceste piese femininie am avut-o în urma călătoriilor pe care le-am avut în afara țării.

Vitrinele magazinelor frumos aranjate de pe Via del Corso, din capitala Italiei, Roma, mi-a adus în prin- plan rochițele casual, iar din excursia din 2010 de la Roma, m-am întors pe post de suvenir cu o rochiță albă în buline, pe care și astăzi o port cu mare drag.

În Le Suquet, centrul vechi, din Cannes, am devenit iubitoare a pieselor vestimentare realizate din in, în special a rochițelor lejere care îmi place să le îmbrac în zilele toride de vară.
În Firenze, am descoperit cât de mult îmi poate schimba o geantă bine lucrată ținuta și mă poate scoate din banalitate, chiar și atunci când port doar negru. De atunci, în fiecare an, colecția de genți shopper mai adună câteva piese.

O zi de octombrie, în Valencia, mi-a scos în cale eșarfele, care până atunci nici nu existau printre accesoriile mele vestimentare, iar de atunci în diminețile de toamnă nu-mi imaginez cum atâta vreme le-am ignorat existența.

Murano, mi-a deschis apetitul pentru bijuterii hand-made, iar din 2010 nu concep să plec dintr-un oraș nou vizitat fără un accesoriu strălucitor care să-mi amintească de locul pe care l-am vizitat, atunci când îl port.

Toate aceste călătorii pe care le-am făcut și oamenii pe care i-am întâlnit pe parcursul lor și-au pus amprenta asupra stilului meu vestimentar de astăzi. M-au ajutat să îndrăznesc să port și alte genuri de haine, în alte combinații decât cele clasice, păstrând totuși întodeauna criteriile esențiale pe care m-am bazat: să fie practice și comode.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu